Home » Stiri si articole » CONTROLUL SOCIAL
propaganda-1-2

CONTROLUL SOCIAL

Text preluat pentru test: https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/sociologie-juridica/cursul-nr-10

1. Noţiunea de control social.

2. Dimensiuni şi sensuri ale controului social.

3. Tipuri, mecanisme şi mijloace ale controlului social.

4. Concepţii şi orientări juris-sociologice privind controlul social

5. Funcţii şi disfuncţii ale controlului social.

6. Controlul social în societăţile deschise şi închise.

1. Noţiunea de control social.

În orice societate există o serie de mijloace, modalităţi şi mecanisme de intervenţie şi control social dintre cele mai diverse, prin intermediul cărora sunt evaluate acţiunile indivizilor, fiind recompensate cele conforme cu normele prescrise şi „amendate” şi pedepsite cele deviante şi imorale.

Noţiunea de control social a fost precizată de către şcoala americană a „jurisprudenţei sociologice” ( avându-i ca principali reprezentanţi pe E.A.Ross şi R. Round), care a fost preocupată de identificarea mecanismelor şi pârghiilor prin care orice societate îşi asigură coeziunea şi funcţionalitatea. Adepţii acestei orientări porneau de la constatarea că, în orice societate, ordinea socială nu este nici spontană, nici instinctivă, ci este rezultatul atât al unor presiuni psihologice, sugestii şi acţiuni de stimulare şi persuasiune, cât şi a unor influenţe normative şi culturale prin intermediul unor instituţii şi factori instituţionalizaţi. În consecinţă, în orice societate există şi funcţionează un ansamblu de mijloace şi instrumente de presiune, persuasiune şi constrângere, prin care se asigură menţinerea comportării adecvate a membrilor în cadrul modelelor de norme, îndatoriri sau obligaţii, respingându-se, totodată, conduitele care se abat sau transgresează acest model (Banciu, Dan. Sociologie juridică: probleme, domenii, cercetări. Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2007, p.118, 119).

Desemnând, în înţelesul său cel mai general, acel ansamblu de mijloace şi mecanisme normative, sociale şi culturale prin care societatea impune indivizilor o serie de constrângeri şi interdicţii, dar şi permisiuni şi recompense, noţiunea de control social se referă la modalităţile prin care indivizii acceptă şi respectă liber şi necondiţionat normele de conduită sau, dimpotrivă, le acceptă forţat sub imperiul unor forme de coerciţie exercitate asupra lor. Constituind un mecanism de reglare socială şi normativă, controlul social se manifestă diferit de la o societate la alta, în funcţie de capacitatea sa integratoare, de sistemul de valori etice, normative şi culturale acceptat şi recunoscut în fiecare societate. Astfel, în societăţile bazate pe solidaritate mecanică, controlul social a avut un caracter predominant represiv, fiind însoţit de sancţiuni punitive menite să asigure respectarea constrânsă a normelor de către indivizi, în timp ce în societăţile caracterizate de solidaritate organică el devine restitutiv şi recompensator, avâmd rolul de a premia şi recompensa conduitee libere şi neconstrânse ale indivizilor.

Pentru acest motiv, controlul social este considerat că reprezintă o proprietate caracteristică a relaţiilor sociale, fiind determinat, în ultima instanţă, de genul de relaţii sociale care se stabilesc între indivizii care alcătuiesc societatea. Punând în acord mobilurile individuale cu normele şi valorile sociale, controlul social are ca finalitate fundamentală instituirea unei legături puternice între individ şi societate, a unei interacţiuni benefice atât asupra individului, cât şi asupra societăţii. Ca rezultat al controlului social, individul manifestă puternice tendinţe de adeziune la normele şi valorile comunităţii şi grupului care l-au socializat, interiorizându-le în structura personalităţii sale şi făcând din ele un „etalon” al propriului său comportament. Evaluînd indivizii după acest etalon, societatea dispune de multiple mijloace de modelare, ajustare sau corectare a comportamentelor individuale, toate circumscrise noţiunii de control social, care include ansamblul proceselor de socializare şi, în deosebi, al presiunilor pe care le suferă fiecare individ din partea altor membri ai societăţii şi care orientează comportamentul său într-un sens conform cu menţinerea acestei societăţi. Trebuie precizat, totuşi, că, în ciuda acestor definiţii prea restriitive, controlul social nu constituie un factor de imobilizare, deoarece el poate menţine societatea conservând-o sau făcând-o să evolueze. ( Ibidem, p.119-120).